Despre noi

Misiunea noastră

Nu de puține ori te-ai regăsit în situația în care ai vrut să încerci ceva nou sau să-ți achiziționezi un bun care să îți stisfacă o curiozitate, o nevoie sau chiar să-ți ușureze efortul depus în îndeplinirea anumitor sarcini.

Situația prezentată general în enunțul anterior se transpune în situații concrete în care te-ai regăsit și ți-a fost dificil să iei o decizie, întrebându-te dacă alegerea pe care o urmezi este într-adevăr una eficientă și dacă îți va satisface în procent de 100% nevoia care te-a adus în acest punct în care trebuie să iei o decizie.

Spre exempul, fiecare dintre noi ne-am regăsit în situația în care am decis să ne achiziționăm un bun (un robot de bucătărie, o bicicletă, o bormașină sau orice alt ceva…), însă ne-a fost greu să decidem în funcție de nevoia reală și de bugetul deținut, care este cel mai bun produs existent pe piață pentru a ne satisface propria necesitate.

De multe ori se întâmplâ să achiziționăm produse, iar ulterior să constatăm că pe piața existau produse similare, însă mai eficiente sau chiar să realizăm că bunul cumpărat nu era ceea ce ne doream și că aveam nevoie de altceva. 



În unele situații putem apela la prieteni care dețin produse similare celor pe care intenționăm să le cumpărăm și astfel ne putem forma o părere, însă aceasta este influențată de experiența lor, fapt ce poate să nu fie aplicabil și în situația noastră. Alteori putem efectua mici cercetări referitoare la produse, cititnd recenzii ale produselor, însă și acelea sunt transpuneri ale unor experiențe personale, fără a ne oferi însă o certitudine pe care ne putem baza.

Aceste întrebări și necunoscute au stat în spatele creării ReadBefore.ro

Fără pretenția de a fi paltforma care vă va rezolva propriile dificultăți pe care le întâmpinați în adoptarea unei decizii, ReadBefore își propune să ofere totuși o mână de ajutor.

Pe acest site puteți găsi articole informative depsre diferite produse în cadrul cărora vor fi prezentate anumite elemente pe care trebuie să le aveți în avedere atunci când inteționați achiziția unui anumit bun.

Astfel, veți putea decide mai ușor sau vă puteți da seama de faptul că sunt existente mai multe opțiuni care vă pot satisface nevoia, decizia râmânând însă a dumneavoastră.

Ideea noastră transpusă în apariția ReadBefore

Această idee de a oferi cateva idei pe care trebuie să le cunoști înainte de a proceda la cumpărarea unui articol ne-a determinat să dăm viață site-ului. 

Astfel, vom încerca să scriem cât mai multe articole vizând cât mai multe domenii, însă nu avem pretenția că putem acoperii toate curiozitățile voastre. De asemnea, suntem conștienți că în cele mai multe dintre situații puteți deține mult mai multe informații referitor la un obiect prezentat în unul dintre articolele noastre. De aceea, vă încurajăm să folosiți secțiunea de comentarii atât pentru a vă prezenta propriile păreri, cât și pentru a ne recomanda nouă abordarea altor subiecte (sugestii pentru articolele următoare.) Acest lucru îl puteți face și prin intermediul paginii noastre de Facebook, unde puteți comenta și aprecia postările noastre.


Trebuie să vă mai menționăm faptul că site-ul ReadBefore este folosit de noi și ca un instrument de marketing afiliat. Astfel, în cadrul articolelor noastre în care vor fi prezentate diferite produse vor exista și trimiteri către diferiți comercianți unde puteți găsii bunurile/produsele despre care vă informați prin citirea articolelor noastre.

În acest mod, în cazul în care dumneavoastră veți achiziționa un produs de la un comerciant la care ați ajuns prin intermediul articolelor noastre, munca noastră va fi recompensată și financiar prin comisioane pre care le vom primi din partea magazinelor online de unde vă veți efectua cumpărăturile.

În final vrem să reiterăm faptul că articolele noastre nu vor fi edificatoare în procesul decizional al fiecărui cititor și, implicit, nu vor fi atotcuprinzătoare. Ele vor fi întocmite cu ajutorul unor instrumente de inteligență artificială existente în mediul online, prin cercetări efectuate de echipa noastră și au ca scop enunțarea unor aspecte și criterii pe care este bine să le aveți în vedere atunci când vă veți fundamenta o decizie.

ReadBefore

Urmărește-ne pe Facebook